Una dintre maistrele isntructoare ale școlii noastre, Vizi Maria Melinda, a luat parte la douăevenimente internaționale deosebite.În perioada 24-28 septembrie a avut loc vizita de lucru organizat la Madrid în cadrul proiectului “Schimb de bune practice: Elaborarea și completarea planului de îngrijiri”.
În cadrul acestei vizite au avut loc întâlniri cu Vicepreședintele Consiliului General al Colegiilor Oficiale de Asistență Medicală din Spania, domnul Dr Jose Luis Cobos Serrano, cine a prezentat mai multe aspecte ale profesiei de asistent medical în Spania și sediul Consiliului General. În cadrul schimbului de experiență s-a desfășurat și o vizită în Spitalul Universitar Clinic San Carlos din Madrid, unde doamna Encarnación Fernández del Palacio, Directoarea de Îngrijiri, a prezentat o scurtă istorie a spitalului, și a prezentat o sală de demostrații pentru studenți și câteva secții ale spitalului, unde s-a putut observa punerea în practică a aspectelor teoretice prezentate anterior. Tema principală a schimbului de experiență a fost dosarul de îngrijire al pacienților, respectiv digitalizarea datelor necesare pentru elaborarea și completarea acestor documente.
În perioada 21-22 octombrie a avut loc la Palatul Parlamentului din București, Conferința aniversară cu participare internaționaă ”Moștenirea Asistenței Medicale: ICN la 125, Sărbătorim, Recunoaștem, și Modelăm Viitorul Nostru”. În cadrul Conferinței doamna președinte al ICN, Dr Pamela Cipriano a prezentat mai multe aspect privind istoria ICN, iar domnul Mircea Timofte, Președintele OAMGMAMR, a prezentat faptul că organizația profesională a țării noastre a aderat la ICN acum 10 ani. Temele principale ale conferinței au fost digitalizarea serviciilor medicale, și schimbările climatice care pot fi influențate de profesioniștii din sănătate, iar Declarația adoptată la sfărșitul conferinței vizează principalele aspect privind viitorul profesiei de asistent medical.
”Consider că onoarea de a participa, informațiile primite și experiențele profesionale trăite la aceste două evenimente deosebite, au reprezentat pentru mine o recunoaștere a activității mele de mai multe decenii ca asistent medical și o oportunitate de a cunoaște alți profesioniști din lumea întreagă. Cel mai important gând cu care m-am întors este că nimic nu poate înlocui raporturile umane. Nici o tehnologie, nici o digitalizare nu trebuie să ia locul îngrijirii propriu zise, în beneficiul pacienților îngrijiți și spre mulțumirea profesioniștilor din sănătate” – a afirmat Vizi Maria, după ce a revenit de la aceste evenimente.